Mark Oancea, Vox Property Group: Trebuie să ținem cont de faptul că paradigma pe care noi o cunoaștem astăzi se va schimba și că este doar o chestiune de adaptabilitate

04.11.2020

Mark Oancea este Director de Dezvoltare în cadrul Vox Property Group. Pe 23 octombrie a participat în calitate de speaker în cadrul Xgrupului „Oameni, clădiri, orașe inteligente”, parte a celei de-a treia ediții a Forumului Internațional al Marilor Dezvoltatori DEVO.

„Cred că sunt foarte multe puncte pe care le putem atinge și, în completare a ceea ce a zis antevorbitorul meu, ceea ce se întâmplă pe piața de real estate, fie că vorbim de retail, office sau rezidențial, cred că cu toții suntem de acord că trăim niște vremuri pe care nu ni le-am închipuit, care, de fapt, aduc o schimbare majoră în paradigma în care trăiam, iar noi suntem obligați să facem față acestor provocări. Ceea ce înseamnă, de fapt, că trebuie să ne schimbăm obiceiurile: obiceiul de a trăi, de a munci, de a cumpăra, de a ne petrece timpul liber, de a socializa. Acestea au dus la schimbări majore în toate domeniile și segmentele.

Fiecare încearcă să se adapteze, să se recalibreze. Noi pe partea de office am fost foarte afectați, deoarece aveam oameni care munceau în acele spații și am încercat să le oferim siguranță la locul de muncă, prin camere de termoscanare, prin redefinirea fluxurilor – prin limitarea fluxurilor pe scări, lifturi, intrări principale. Pe toate acestea le-am făcut pentru a da încredere și siguranță sanitară, în mare parte, angajaților. Impactul a fost destul de mare în sensul că oamenii au apreciat, dar pe de altă parte încă nu suntem într-o etapă în care să spunem că putem măsura toate măsurile pe care le-am luat și ce mai trebuie să facem în continuare. Această incertitudine, lipsa posibilității de a măsura ceea ce faci, adaugă încă un semn mare de întrebare asupra spațiilor și asupra locului în care muncesc – este sigur sau nu?

Vă spun din experiența noastră cu toți chiriașii, respectiv parteneri de-ai noștri, fiecare adoptă măsuri sau politici naționale globale, dar depinde și de dimensiunea companiei. Unii au decis să nu vină deloc la birou, unii vin într-o măsură mai mică, cu o rotație săptămânală sau lunară. Alții își redimensionează spațiile, apelează la componente de coworking. Noi am adoptat acest concept de coworking sau workspace, în ideea de a oferi cât mai multă flexibilitate angajatorului și angajatului, și o componentă de comunitate pe un spațiu care este comun. Ai posibilitatea să interacționezi cu mult mai mulți actori, lucru pe care nu l-ai face în mod obișnuit. Aceasta a avut un feedback foarte pozitiv în pandemie, însă astăzi trebuie să ne recalibrăm pe acest segment, în ideea că oamenii sunt avizi de a avea un spațiu de coworking sau de share, dar au o nesiguranță privind interacțiunea, interacțiunea cu alți oameni care nu sunt neapărat din sfera lor apropiată sau din business-ul lor, automat fluxurile trebuie foarte bine definite. De fapt, astăzi aceasta este problema majoră – încrederea. Încrederea de a veni la muncă, că unde muncești este sigur, că nu te expune la un anumit risc.

Pe partea de upcycling, de a încerca să diminuăm impactul materialelor rămase în urma construcțiilor, noi lucrăm cu diferite firme care se ocupă de acest lucru, și încercăm să găsim o soluție de comun acord, prin care să putem limita acest waste general. Avem o zonă specială în care depozităm materialele care s-ar putea refolosi în diverse alte proiecte. Încercăm inclusiv să aducem alți actori pe piață, vorbim aici de hub-uri, de meșteșugari, de arhitecți, care ar putea face altceva din acele materiale. Tot timpul am încercat să ne poziționăm pe zona aceasta de a fi inovativi, inclusiv pe partea de waste management, chiar dacă nu există o directivă național-europeană care să impună acest lucru.

Trebuie să ținem cont de faptul că paradigma pe care noi o cunoaștem astăzi se va schimba și este doar o chestiune de adaptabilitate. Cred că există o creștere a interesului față de toate palierele pe partea de rezidențial. Sunt oameni care vor să se mute la o casă, oameni care vor un apartament mai mare sau care are și o zonă verde sau care doresc servicii în plus, ca urmare a faptului că petrecem cât mai mult timp acasă. Necesarul de spațiu a devenit mai mare.”